Un lot de o mie cărucioare fotolii rulante va fi repartizat persoanelor cu dizabilități din țară.

La data de 5 iunie curent, Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare a recepționat peste 500 cărucioare fotolii rulante, ceia ce constituie a II tranșă din cărucioarele achiziționate în acest an pentru acoperirea necesităților populației Republicii Moldova.

Astfel, pentru 2019, la poziția „Asigurarea persoanelor și copiilor cu dizabilități cu cărucioare fotolii rulante”, din bugetul național, prin intermediul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, au fost alocați 3500,0 mii lei. Din mijloacele alocate au fost procurate în jur de o mie cărucioare, dintre care primul lot, în mărime de 493 cărucioare a fost livrat la 28 mai 2019.

Urmează de menționat că scaunele cu rotile achiziționate sunt de diverse modele, atât pentru utilizatori activi, cât și pasivi, precum și de diverse dimensiuni, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Întregul lot procurat va fi distribuit pe parcursul lunilor iunie-iulie curent, conform graficelor care pot fi consultate mai jos. În acest context subliniem că, repartizarea celor o mie de cărucioare în perioada imediat următoare va permite reducerea substanțială a rândul de așteptare existent.

Totodată, pentru anul viitor se preconizează o majorare a finanțării în domeniul achiziționării mijloacelor de locomoție nemecanizate, fapt ce va permite acoperirea în deplină măsură a rândului de așteptare, precum și crearea unei rezerve pentru distribuirea imediată a cărucioarelor fotolii rulante conform ordinii de parvenire a cererilor. Aceasta va reduce considerabil termenul de așteptare a unui cărucior de către solicitant, de la doi ani, în condițiile rândului existent la ziua de astăzi, la câteva săptămâni, pentru perioada întocmirii și examinării dosarului beneficiarului.

 

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex